Prin padurea mea de puli

Ce vrajeala! Ce prosteala! O ascultam cu gura cascata cum imi povestea sexul incredibil, istovitor. Cordacii se insiruiau la pizda ei mai ceva ca beteala de craciun. Unul mai stralucitor si mai invaluitor ca altul.

 Imi curgea saliva din gura, asa cum ramasesem uimita sorbindu-i fiecare cuvant si daca as fi fost baiat fiecare (si)laba.

- Auzi, draga, imi zise clefaind un pic de guma, antrenanadu-si buzele mari, incolacite in jurul dintilor ascutiti. Pentru mine fericirea inseamna sa am orgasm. De asta traiesc. Nimic altceva nu ma face fericita. Cred ca sunt dependenta de fericire, altfel nu-mi explic, draga, de ce ma cocosez cu fututul.

 Continua sa mestece guma ca o demonstratie a calitatilor gurii sale. Ma gandeam la ce imi spusese. Cum pula mea atrag numai extreme? Am prietene pentru care sexul e doar o necessitate, sau o datorie conjugala, si prietene care isi construiesc viata in jurul pulii. Ma uitam in continuare la Eliza, inevitabila Eliza. Transpira sexualitate prin fiecare por, o sexualitate agresiva. Devoratoare, rapace, rontaia barbatii ca pe grisine surazand la pocnetul pe care-l facea coloana lor vertebrala strivita intre dintii ei albi, lungi, dezvaluiti de cele mai senzuale buze pe care si le poate imagina un barbat.

 - Draga, stii? Continua ea, intuindu-mi gandurile dupa privirile atintite pe buzele ei. Stii ce e cel mai ciudat? Mie nu-mi place sa sug pula. N-am supt-o decat de vreo 2 ori in tinerete si mi s-a parut asa de scarbos ca n-am mai facut-o niciodata. Faza e ca toti barbatii care ma vad isi imagineaza cat de misto sug eu pula cu buzele astea. Apoi, de la prima intalnire le spun ca eu nu sug pula si asta ii intarata intr-un asemenea hal, n-ai idée draga. Fiecare vrea sa fie el exceptia. Da-i unui barbat ceva ce nu poate sa aiba, ma refer la un scop, un obiectiv, fa-l sa si-l doreasca, si apoi refuza-l constant si va deveni sclavul tau. Barbatii sunt niste prosti.

Punctase iar parerea ei despre barbati. Experienta avea, ohoo, destula, incepuse sa-i manipuleze, cu gura, inca din fasa, de cand isi scosese prima suzeta pentru a dezvalui ovalul perfect al buzelor. De atunci i-au cazut la picioare, indeplinindu-i fiece dorinta, dar numai unii au reusit sa o faca fericita, urcand-o pe pereti, asa cum imi descrie, ea, uneori, weekendurile petrecute in bratele unuia sau altuia.

Mi i-a descris pe toti, ocupandu-si fiecare locul pe rigla fericirii produse, unii spre capatul alb…ceilalti hehe, spre cel negru. Imi infierbanta imaginatia, femeia asta cu viata ei cu tot. Asa am ajuns sa ma plimb prin padurea ei de puli. Tenebroasa si periculoasa, n-o vad murind in liniste, la casa ei, sau orgasmic, infipta in vreuna mai mare, ci sacrificata de gelozia celui care o va inlantui cu iubire la finalul unui futai de pomina.

Eliza are o pepiniera de puli care arata ca sticlele de palinca in care se coace aromata si apetisanta o para. Trofee ce conserva simboluri stravechi ale vietii la tara. Asa viseaza Eliza o padure de puli vanjoase, in jurul carora se coace aurie si mare, o verigheta. Ratacita printre puli neincorsetate, viseaza la cea cu verigheta cea mai mare.

Iubirile copiilor morti

Femeile pe care le cunosc au adus ofranda iubirii cate un copil mort.  Au dedicat zbaterii fecunde a barbatului spaima trupului lor, iar iubirea a trecut prin ele ca un controlor de tren ce composteaza bilete, lasand in urma doar gauri.

Nu stiu cum e, probabil n-am iubit destul nici cat sa vreau nici cat sa nu vreau, pentru el, sa-mi schilodesc trupul sau viata, dupa caz. Dar voi, doamnelor, curvelor, n-ati putea inceta sa mai fiti doamne, si sa va scociorati trupul dupa niscaiva maruntis, iar la sfarsit, pe cearsafurile mototolite sa aruncati cateva orgasme, fie ele si marunte, ca la curvele ieftine? De ce sa va chinuiti asa, canibalic? De ce va mancati dragostea la micul dejun cu chiureta? De ce nu inghititi, doamnelor?E mai simplu si mai romantic, decat un fetus pervers care va ingrasa tot restul vietii cu regrete, pe care le veti consuma zilnic, cu paiul sau cu picatura chinezeasca.

 Invatati sa o sugeti, va zic. Asta e dovada iubirii, cand o sugi cu sufletul, nu cu gura, cand daruiesti trupul tau intreg, nu gaurit ca un svaitzer mult prea scump pentru cumparatorul obisnuit de branza. Credeti-ma , va fi mult mai apreciat.Nu mai daruiti doamnelor, curvelor, gauri, daruiti din prea plinul trupului, si al sufletului si inzecit veti primi inapoi. Zic.

Te (h)ranesc, iubindu-te!

sunt o femeie gata de drum

la pachet, ca un sandvis bun bunut cu de toate

pentru calator

un termos plin cu cafea calda pentru luciditatea noastra de dimineata …de care nu mi-e frica

 am de toate , pentru un adevarat ospat

nu mi-e rusine sa spun ca nu ma mai termin niciodata

de fapt tot incep si iar si iar..negata

ma astern pe mine pe jos,  ca o fata de masa pentru un picnic la picioarele tale

imi sta bine oriunde, pe iarba, sau la umbra unui copac..cu tine alaturi , sa te hranesc

poate ai vrea sa-ti pui capul pe ceva, dupa masa, sa te odihnesti…. imi scot oasele unul cate unul ca la pesti si raman moale,  ca o perna imbietoare

daca ti-ar fi frig m-as intinde mai mult, si te-as  invalui dinspre parti, de prin mijloc, si dinspre margini, astfel incat oriunde ti-ar fi rece sa te intimpin cu caldura

imi trec degetul usurel peste cuprins, sa vad ce mai am(nevoie)

 la capitolul meniu stau bine..sunt ceea ce-ti doresti

la adapost esti ca te pun( sub mine),  cum s-ar spune te scutesc de greutati si de ganduri

intelectual…nici acolo nu mi-e rusine, iti strang gandurile cu catusele catorva idei  cu siguranta deosebite de ce-ai  mai intalnit pana acum

la design , se lucreaza..site under construction

dar la culori stam iarasi bine, de vara, de mare….pielea e ca nisipul..aurie si intinsa, fierbinte, pe pantece arde..si sub

verdele e aproape la fel de tipator pe cat de ametitor, mai ales in noapte cand vecinii de la bloc vor liniste

atunci ma apuc sa tip din ochi ca ielele, nici pescarusii din cartier nu tipa cu mai multa soarta in glas

am parul blond, cu  miros de  pepene galben pe seara, incins de apus, asa ma vopsesc eu cu culori de soare, ies la geam si ma infig cu capul drept in el, cand ies …o blonda desavarsita ….

EL: aproape perfecta…

Eu: cum asa?

EL: pai da…..imi gatesti, imi esti,imi speli de pacate,  imi scrii si-mi citesti…aa am uitat , iti place si sa te uiti la porn, sexul e de-a dreptul dumnezeiesc (nu stiam ca si Dumnezeu face sex??)…ce si-ar putea dori cineva mai mult de la o blonda?

Eu:bine,fie! atunci ..totul vrei..pe mine ma  ai!

Ghiseul de relatii

Buzz!!

Buzz!!

Esti??

Zi, ma, esti???

EL: Scuza-ma, am iesit un pic…sa schimb euro, sa platesc factura la telefon, sa iau o paine

Pai de ce nu platesti telefonul pe net? Eu platesc cu cardul , direct pe net, e mai simplu…

EL: Imi place  la ghiseu, sa zic “buna ziua” zambitor

Si mie imi place sa-mi zici “Buna ziua” zambitor. Pot sa-mi deschid ghiseu? Dar sa treci in fiecare zi …macar ca sa-mi zambesti

Re-cunoastere

Mi se intampla uneori sa-mi vina asa un chef sa-mi atarn doua-trei cuvinte cu greutate de gat si sa-mi dau drumul in gol…Cu cat mai grele ele, cuvintele, cu atat mai departe ajungi, acolo unde poate a mai ramas o umbra de speranta. Si cand tocmai ma pregateam eu sa aleg doua-trei cuvinte,cum v-am spus,au venit altele,ca sangele cald care iriga venele uscate ale orgoliului. Cui i-ar putea rezista lui,orgoliului??

 Sa fiu mai explicita,zic. Ma leg de cuvinte cand am nevoie de apreciere, ele m-au ajutat sa cresc in ochii mei si ai altora in ultimul an. Dar si altii au crescut, s-au ridicat, cu cuvintele mele.Si uite asa ma uit cum imi infrunzesc pene pe sub piele, aripi pe sub tample. Spectator este cineva care ma citeste si care mi-a scris la ultimul blog un comentariu,chiar in ziua in care eu,cu cuvintele potrivite de gat, contemplam haul din fata mea.

“bună ziua, thanata !

 să vezi ce revelaţie am avut, …citindu-ţi eu blogul aşa, tocmai când mă pregăteam să aplaud, dintr-o dată m-am simţit mai uşor, …am crezut că mi s-a părut mie şi am dat să te aplaud din nou, dând din aripi ca tot omul şi ca orice pasăre ce pe limba ei se manifestă, …şi din nou, m-am simţit mai uşor, din ce în ce mai uşor,

….până m-a lovit un gând în cap cred că păsările nu zboară aşa cum ne închipuiam noi, …ele admiră şî aplaudă, dând din aripi, …şi asta le face să se ridice de pe pământ …în zbor”.(Spectator)

 Mi-am scos cuvintele de la gat,intre timp devenisera nepotrivite si am tacut. A fost prima si cea mai frumoasa recunoastere pe care am primit-o pentru celelalte cuvinte ale mele..

 Apoi a sosit a doua si cea mai importanta recunoastere. Nu e o intamplare ca exact la un an de cand l-am cunoscut si apoi re-cunoscut,Inuendo m-a felicitat asa cum doar lui ii este permis, cu un blog ce-mi este dedicat..nu e primul,nici cel mai drag, e cel care m-a lasat insa fara cuvinte.

 „pentru thanat_eros

sa-mi bag pula-n ma-ta!!!! te-am citit, in sfarsit. am avut, astazi, 10 minute pentru mine! si, te-am citit! este prima data, dupa vreo 3 ani, de cand nu am mai citit idei, senzatii sau sentimente. ai progresat enorm. pardon, ENORM! si, cel mai important, ai reusit sa-ti exprimi personalitatea, intimitatea, asa cum numai oamenii cu talent pot sa o faca, fara sa le fie jena de ceea ce sunt. cuvintele sunt doar niste pretexte pentru a-ti transmite mesajul. asta e ideea! marele secret!

ce pot sa ma spun? sa-mi bag pula-n ma-ta! pot sa recunosc! ma uit la tine de jos in sus! plecaciuni! valoarea impune respect.”

Nu incercati sa va bagati pula in mama, asta e intre mine si el. Pentru ca fix acum un an ne-am regasit ca niste frati demult uitati printre cuvinte. Printre ale lui..pe care apoi,asa cum fratii de cruce isi amesteca sangele,el si-a amestecat cuvintele cu ale mele,imprumutandu-mi-le, schimbandu-mi pentru totdeauna vorbele cu cuvinte.

 El mi-a zis sa scriu, el mi-a fost cel mai aspru critic, el mi-a fecundat imaginatia mai intai cu interjectii si exclamatii si apoi cu semne ale intrebarii. Apoi m-a lasat sa ma descurc singura cu cuvintele,care intre timp devenisera ale mele. N-am mai scris niciodata pana atunci, nu stiu nici acum sa scriu,doar inlocuiesc vorbele cu litere care se inlantuie singure atunci cand vor, independent de vointa mea. De aceea scriu rar, si scriu cand sunt trista, sau deprimata. E firesc, ce-ai putea sa spui cand esti fericit? Fericirea tipa prin ea insasi,n-are nevoie de cuvinte. Sau poate inca n-am invatat eu sa scriu si despre asta.

Eu si Inuendo suntem frati de cuvinte,asa cum altii se fac frati de cruce. Ne-am zgandarit ranile cele mai adanci si am adus la suprafata cuvinte pe care le purtam ca pe o cruce. Cuvinte pe care ne crucificam abia atunci cand eliberati de ele le scriem ca pentru altii,sa le poarte si ei povara in locul nostru.Noi suntem liberi prin cuvintele noastre.

Dar vreau acum,cand sarbatoresc prima aniversare a cuvintelor mele sa-i multumesc lui,cel care   mi-a dat mie cuvintele mele, schimbandu-mi poate pentru totdeauna viata. Si as mai vrea sa-l citez pe el..cu cateva din cuvintele pe care eu i le iubesc. Inuendo e poate singurul om care nu cauta raspunsuri ci omul care isi doreste sa descopere intrebarea la care nu s-a mai gandit nimeni,niciodata.

 „Intrebarile se sprijina in fumul de tigara, iar esentialele raspunsuri dispar, o data cu caimacul cafelei, desenata intempestiv, in farfurioarele mici, de catre chelnerul obosit al terasei. “Mai doriti altceva???”….Ce simplu, se gandi femeia, sa-ti doresti ceva dintr-un meniu universal valabil, proscris intr-o bucatarie fara ravase de iubire, prinse pe usa frigiderului. Chiar asa? el, barbatul mai dorea ceva?….altceva?. Ar vrea sa vorbeasca mai mult desprea ea, sa-si unga sufletul, ca untul pe o felie de paine, ca mai apoi, sa-l lase pe el sa muste, din ce in ce mai infometat, ar fi dorit sa macelerasca in concluzii, insuportabilele complezente, in ale caror desafarsiri, ea se sufoca, iar trupul barbatului plutea cu cea mai senina nepasare. “Nu, nu mai dorim nimic, nota de plata, te rog!”…..Instinctiv, femeia, isi trage aer in piet, ca si cand ar dori sa vorbeasca…si altceva…..ca si cum, fara sa-si dea seama, ea ar trebui sa primeasca ceva pentru…..sufletul…..pentru visele ei de aseara…..o nota de plata pe care si-o desfasurase o data cu primul sarut, tacit, disperat si cu ochii inchisi. Viata ei pentru dragoste lui! Nu era normal? De ce mai intreaba? Trebuie spus asa ceva? Nu se simte?. Nu si-a dat seama?….. “(Inuendo, Abandon)

“astazi, dupa noaptea de ieri, am sa mananc ceata, nu foarte multa, atata cat sa pot sa dau vina, pe altceva, ca nu am vazut esentele din viata. apoi, fericit de aceasta eschiva, la noapte, am sa stau, asa, aiurea, pe o banca, voi privi luna, ca o flegma de betiv, pe care o voi linge, romantic, cu ochii inchisi, cu aceasi limba cu care alaltaieri, am umezit o vulva rascracanata. intre mine si mine sunt cuvinte de ale caror sensuri am renuntat sa ma agat, preferand, in schimb, sa le imprim -cuvintele! -in palmele cu care mangai buci rotunde si coapse apetisante, resusind, astfel, sa le dau un sens -cuvintelor! -care mie, oricum, nu-mi mai folseste la nimic. am atatea raspunsuri, detin atat de multe adevaruri a caror relevante ma sfasie incat, nu-i asa, ca sa traiesc, am renuntat la luciditate, preferand o inconstienta semitampa in care ma diluez fara nici un fel de regrete. si, totusi, atunci cand le am, regretele, prefer sa mananc ceata, ghemotocuri de ceata, atat de multa incat, in cazul unui accident, sa-mi justific patrunderea pe contrasensul valorilor mele.”(Inuendo,Mancatorul de ceata)

 „mie, da-ti-mi inceputurile voastre….al povestilor voastre de iubire….cumva, transmite-ti-mi intaile voastre emotii…..senzatii….primul oftat….intaia curiozitate a trupului dezbracat…..mutilat de mangaieri….primele emotii. asta vreau..cumva….ascultandu-va, este ca si cum m-as indragosti si io…desi, nu-i asa, voi sunteti la jumatatea drumului, io, abia la inceput, incercand sa descifrez dilema dintre oraganica vulva si metafizicul juisat, dintre abandonul total si cerebralele instincte. Mie, da-ti-mi……asa ma hranesc io, fara tate, fara buci si fara pizda…..pot sa ma indragostesc, asa, aiurea, de emotiile voastre, le imprumut…le simt, ca pe o melodie..universal, valabila…..constient find ca ma pot sinucide, atarnandu-mi gatul de o emotie ale carei reverberatii in inima, medicul legist, nu se va zbate prea tare sa le gaseasca si de a carei geneza -despre emotie vorbesc -manelistii au instrunat-o demult. Vreau io, inceputurile voastre…si, in schimb, va ofer, sfarsitul meu……sfarsiturile mele…….le ofer….sa le contemplati….ca pe un avertisment…ca pe o lectie din care sa invatati, sa stiti cum sa nu rispiti saliva pe timbre adnotate pe scrisori de adio. Sarutati….ca..sarut si io…….imbratisati…ca ma voi ascunde si io, cu permisunea voastra, undeva, acolo, in cutele cearsafului….fara sa deranjez…..ca un pervers neghiob, ca un depravat emotional….masturbandu-mi vocatia cu emotiile voastre. mie, da-ti-mi inceputurile voastre..al povestilor de iubire..in schimb, va ofer..sfarsitul meu!”(Inuendo,Cersetorul de emotii)

 Iti multumesc,Inuendo! ..Pentru inceputul meu pe care fara sa-ti dai seama mi l-ai dat tu, invers de cum iti imaginai…ti-am dat eu,in schimb sfarsitul meu ,de necuvant.

Apun sub aripi

Imbratisam apusul sub aripi, deasupra nu ramasese decat crusta fierbinte a lavei ce despartea orizonturile, ale mele..de ale tale.

-Ce-o sa ne facem, iubito, cand o sa ni se termine aerul de sub coaste?N-o sa ne prabusim?

-O sa navigam intre emisferele cerebrale, impartiti si dati de pomana pe rand, rational si emotional.

-Pe care-o alegi, iubito?

-Nu stiu, oricare, atata timp cat raman cu tine!

–Cat timp?Cat timp ne ramane?

-Prea putin! Intotdeauna prea putin. Ti-as sfarteca gandurile ca pe o prada de razboi, al caror stapan    m-as face.

-Pentru ce?Nu vrei sa auzi surprinderea picurand cu stropi mari pe tampla ta fierbinte?

-Am febra, imi imaginez! Nimic din toate acestea nu este adevarat! Tu nu existi si nu esti departe de mine, dincolo de unde pot cuprinde cu privirea.

-Shh, taci!  Totul e cum nu se poate mai adevarat, iar eu sunt acolo unde ma poti cuprinde cu inima!

-Apusurile au intotdeauna ceva triumfator, necrutator, biruitor. Ca moartea. Apusurile si moartea sunt facute sa le admiri de unul singur. Apusurile insa de mult mai multe ori…singur.

-Nu e adevarat! Apusurile sunt imature si obtuze. Dincolo de ele se gaseste intotdeauna dimineata.  Apusurile sunt frumoase doar ca precursori ai diminetii. Si-acum dormi, iubito!Chiar daca dormi singura, te vei trezi alaturi de mine. Fara grija..te voi trezi eu, in fiecare dimineata,ca prin minune!

 

 

Solutia de criza

In pula mea! Da,da!Cum ati auzit, fix asa! In pula mea! Azi am niste nervi de tremura carnea pe ne.Daca sufla unul ceva, ii sparg fata instantaneu! Stiu ca lucrurile merg prost, foarte prost ..dar chiar asa?

Chiar asa ce, ma?Ce? Ce pula mea vrei si tu?

Ma, de 3 zile aud intr-una cum ca e o conspiratie. Eu stiu ca-s inculta si nu-s la curent cu stirile, dar chiar asa: cica se petrece ceva ce pe mine ma lasa rece. Sau m-a lasat rece pana m-am infierbantat. Adica m-a infierbantat dialogul cu un vechi amic care nu mai poate dormi, manca, fute, de grija universului, frate!

Iote: cica vor sa ne omoare. Pe toti, da , da! Sa ne puna cipuri in creier si cianura in apa. De ce ma? Ca sa se umple de bani, din impozitele noastre. Ba, mie mi se rupe de cip! Da-i in pula mea cu cipul lor cu tot! Am luat amenda pentru depasirea vitezei legale…astia ma lasa fara masina de serviciu de la 1 iunie, ca i-a rupt criza, frate! Nu reusesc sa-mi gasesc o bicicleta SH  cu suspensii la un pret decent, ce mi se rupe mie de conspiratie???

Ba, cum pula mea o fi sa stai pe cur, cu degetul in nas, si sa te gandesti ca alde Rockefeller au inventat feminismul ca sa plateasca si femeile impozit si sa se umple tot ei de bani? Si ca acu, tot alde Rockefeller, vor sa ne omoare??? Si ca noi, turma, dormim si nu vedem ce ni se intampla? Pai de ce sa ne omoare daca au nevoie de bani? Cine le mai aduce bani pe urma? Ba eu sunt o blonda superficiala, da’ sa mor io daca ma doare pe mine in pizda ( in afara de la saua de la bicicleta) de ceva!!!

Ii zic omului, auzi, stii ce? Lasa-ma ba cu drobul de sare si cu cipul ala, ca n-am sange azi si te fut in gura pe romaneste daca ma mai freci a treia zi consecutiv la cap cu teoriile tale! Raspuns: bine, ma, sa-ti bage cipul si sa fii fericita!

Stai, stai,stai ! Cum asa? Sa-mi bage cipul si sa fiu fericita? Pai fericirea vine la cip? Ba, atunci sa-mi bage cipul ala odata! In pula mea! Ca vreau sa fiu fericita!

Domle, e grava treaba! Cica nu ne trezim, sa luptam toti impotriva cipului si a pasaportului,a  impozitelor si a elitelor, cei 300 care detin resursele. Ce pula mea vrei tu, ma? Sa nu platesti impozit? Da! De ce,  ma? Nu ti-a dat statul carti? Nu te-a tinut la scoala sa inveti sa scrii si acu sa ma futi pe mine la cap? Daca inebunesti si nu mai poti produce, nu pe banii mei o sa stai internat la spitalu’ de nebuni? Si atunci ce pula mea ma iei cu complexitati?

Da, asa e, nu ne trezim. Problema e o lipsa a credintei , suntem inerti, adormiti, nemotivati. Nu credem in nimic. Macar in cipuri daca am crede si tot am fi fericiti. Da, ma, toti am fi fericiti cu cipurile. Da’ nu credem nici in cipuri, nici in Dumnezeu si nici macar in noi insine.

Iote, de asta mie mi se rupe! De asta intr-o multime, oricare, nu ridic mana mai sus de umar, de asta imi locuiesc universul meu stramt cu o lipsa de valori. De aia singurele ziare pe care le citesc sunt Cancan si Click: pentru ca stirile politice , economice , sociale se repeta. Pentru ca oamenii fac mereu aceleasi greseli, iar istoria se repeta. Si atunci prefer sa ma distrez cu pozele unei dive invinetite in bataie si sa zic „ ce proasta ii” decat sa –mi fac sange rau cu tot soiul de aberatii.

Ba, si cum scapi tu de conspiratie? In afara de faptul ca-mi urli mie in ureche, si speriind 2-3 babe panicoase cu apocalipsa ta?Mesie de mahala ce esti si tu!

 

12:13]Thanata: stii? La ce spui tu exista doar o solutie viabila
[12:13]Thanata: sinuciderea
[12:13] k: nu
[12:13] k: solutia e ca boul social
[12:13]Thanata: ca in padurea spanzuratilor
[12:13] Thanata: ala si-a dat primul seama
[12:13]Thanata: ca altceva n-ai ce face
[12:13] k: miliardele astea de oameni prostiti de EI
[12:13] k: sa ajunga sa-si dea seama
[12:14] k: asta e solutia
[12:14] k: cum sa nu ai ce face?
[12:14] k: esti nebuna la cap?
[12:14] k: pai daca nu ai ce face
[12:14] k: sinucide-te, na!
[12:14] Thanata: pai nu ma sinucid , ca mie mi se rupe
[12:14]Thanata: dar tie, daca iti pasa, tu ar trebui sa faci alta, petnru ca in rest nu schimbi nimic

 

[13:04] k: asta facem!
[13:04] k: sustinem aceste mecanisme create de ei: muncim pt ei!
[13:04] k: ii ducem acolo unde vor sa ajunga, unde vor EI sa ne duca
[13:04] k: contribuim la planul lor
[13:05] k: de aia zic: daca o sa ne trezim…
[13:05] k: daca nimeni nu o sa mai faca nimic
[13:05] k: in directia dorita de ei… iata singura sansa
[13:05] k: nu razboiul…
[13:05] k: razboiul, zicea un savant, al 3-lea, deja a inceput
[13:05] k: e razboiul elitelor contra omenirii:
[13:05] k: codex alimentarius,
[13:05] k: cianura in apa,
[13:06] k: vaccinuri, boli produse in laboratoare,razboaie
[13:06] k: etc. etc
[13:06] k: ca sa nu mai zic de “teror_isti..”
[13:06] k: manipulare totala!
[13:06] k: stii… prefer sa mor fara cip si cu constiinta impacata
[13:06] k: ca am facut tot ce putea
[13:07] k: pt ca sa spun tuturor ce se petrece
[13:07] k: decit sa stau inert
[13:07] k: si cu starea aia de care ziceai , cu drobul de sare, si sa ma vaicaresc
[13:07]k: penibil
[13:07] k: nu ma vaicaresc deloc
[13:07] k: mi se pare aiurea
[13:08] k: dar SPUN si celorlalti, pt ca sunt convins
[13:08] k: ca singura sansa e ca “prostii” sa afle
[13:08] k: si sa nu mai “cotizeze”
[13:08] k: sa nu le mai faca planurile
[13:08] k: pt ca AIA NU FAC NIMIC, noi facem totul!
[13:08] k: singuri sapam la groapa noastra comuna…

 

Ba, e criza! Cica de valori…da’ mi se rupe!Concluzia e ca avem doua solutii de criza: sinuciderea sau cipul fericirii! Alegeti, ba, in pula mea, azi!Ca viitorul nu va asteapta!

Io am rata la casa, la mobila si la vacanta pe care am petrecut-o la Milano. Si n-am bani de bicicleta. Nu ma futeti la cap cu conspiratia, mai bine dati toti care cititi 1 ron sa-mi iau si eu o bicicleta MTB , full suspension, ca astia imi iau masina si nu mai am cu ce sa ajung la serviciu. Blogul asta e de cacat, iar 1 ron e costul unui sul de hartie igienica. Dar daca puneti mana de la mana…trec peste criza calare pe situatie.

Da’ sa am cu ce frateee..ca unii si-au cam pierdut ghidonul!

Doar eu…Al meu!

“My job is to sit and look at the paintings” spunea Mr.Bean intr-un film al carui nume nu are vreo relevanta.

My job is to sit and fall in love.

Asta spun eu. Asa cum Pink Floyd spuneau “ together we stand, divided we fall, we fall..we fall” .

Everything about the fall …fall is coming, fall down, falling in love..FAILING in love…

My job, in fact, my only job, is to sit and fall in love. Aleg un barbat, oarecare, oricare, il impodobesc ca pe o capra de Anul Nou cu atribute care de care mai zornaitoare, il pun sa joace in jurul meu si  pe urma ma indragostesc. Atat fac si nimic mai mult. El nici macar nu era barbat inainte, era nedefinit, prin urmare/ deci/ si  se ia Nedefinitul, se atribuie, in cazul acesta, mie, si devine barbat.

Oh ,mighty man, powerfull man, expresia suprema a libertatii, cucereste-ma, farama-ma, rupe-ma,  fute-ma, fara tine nu pot trai! Victima mea care ma supui, ieri, astazi si maine din nou si din nou si din nou. Nici tu nu ma iubesti, esti dependent de ochii mei cu care te privesti mai frumos, mai bun, mai puternic. Tu asadar nu existi, doar eu.

 Va fi laudat, aclamat, rostogolit prin complimente ca gogoasa prin zahar, pentru ca la final sa-l mananc. “Cu fulgi cu tot” se spune popular, dar facand abstractie de fulgi, acest barbat imi va fi subsumat.

Cu alte cuvinte: “Al meu!”

Barbatul meu nu exista a priori, el este creat, si nascut de mine, in acest caz petrecandu-se un incest cu propriul meu fiu. Zeita pagana, il devorez, pana la ultima farama, si ultimul neuron. Al meu nu mai exista deci..raman doar eu.

In clipa in care Doar eu triumfa peste Al meu, Al meu incepe sa se contureze liber. Divided we fall..aici vroiam sa ajung. Al meu incepe sa se indragosteasca atunci cand eu vreau sa creez iar. Al meu vrea sa-mi fie atunci cand eu vreau sa fiu libera. Defazat..doar atat. Raman doar eu, din nou, si ..din vechi, de-abia cand noul Meu Eu …Al Meu ..incepe sa vrea sa fie ….din Nou!

Sexul Ne-protejat

Imi astept barbatul in fiecare seara asa cum fecioarele il asteptau pe Isus, cu sfesnicele aprinse, cu provizii de ulei pentru zile amare si lungi de asteptare. Il astept cu ochii larg deschisi si il ascult cu urechea cum vine, de departe, rostogolindu-si trupul in goana de cai salbatici, prin campii ametitor de verzi. Eu nu ma misc, stau locului , asteptand, cu lumina aprinsa in palme, treaza mereu. Mi-am infipt chipul lui in creier ca un pumnal , de ale carui prasele as putea sa-mi sprijin inteaga viata, sa nu se prabuseasca in gol ca pietrele dezradacinate pe faleza.

Mi-am infipt inima lui in carne, facand-o tot una cu mine, m-am frecat cu ea  peste tot , sa ma impregnez cu mirosul sangelui lui, pana inima s-a subtiat ca un sapun uzat si a intrat de tot in piele, hranindu-ma. Mi-am facut un cort din scheletul lui alb  sub care m-am adapostit de toate zilele negre si rele ce au fost si din pragul caruia privesc spre zilele senine. Mi-am facut streasina la ochi cu unul din omoplatii lui ca sa pot privi in zare, pana departe, sa nu ma arda soarele campului.

Ma navaleste cu ganduri ca o hoarda de cai salbatici , emisari de sange si para prin care ma trece fara mila, inainte de a veni. Si picioarele mi le spala cu vin nu cu ulei, cu vino-du-te, transformand in redute fiecare increngatura de muschi din spatele careia isi apara teritoriul cucerit. Abandonata lui dinainte chiar de a fi  a mea, l-am tintuit in mine cu o privire verde din care nu poti scapa, ca un fir invizibil am desfasurat o sageata pana la el si, fara scapare, vine mereu de departe , spre casa, deruland firul ce-l poarta spre mine inapoi pe degetul lui inelar. Mana stanga il poarta inainte, pe urma firului , in timp ce cu cea dreapta isi struneste caii si cainii si visele cu care vine sa ma mai cotropeasca o data , pentru totdeauna.

Ca sa nu se piarda m-am lipit  de trupul lui dinainte de a veni , si m-am trezit modelata ca o matrita, identica a lui, daca s-ar duplica forme de lut dupa el….ar iesi doar el, el, de fiecare data. Ca o cheie ce nu poate deschide decat o usa. Sunt incapabila sa inventez un altul, si ma indragostesc de el mai tare in fiecare zi.

Si desi simt ca mai e mult pana o sa ajunga acasa, il astept mereu , treaza, cu mana la ochi si  cu lumina aprinsa in cealalata mana, ca el sa nu rataceasca drumul spre femeia lui.

***************************************************************************

 

-              Auzi? Eu am orgasm literar aici si tu taci?

-              N-am vrut sa intervin, sa nu-ti pierzi inspiratia. Sau ca randul meu sa nu se piarda printre zecile de randuri ale Thanatei.

-              Printre randurile Thanatei poti doar sa te regasesti, nu sa te pierzi.

Povestea lui JetBlack

Aceasta este povestea pestisorului meu de aur, cel care intr-o buna zi a intors spatele abisului, a rupt-o cu vechile cutume si si-a indreptat privirea spre cerul lui negru reprezentat de capacul acvariului si luminat de un soare de neon si a hotarat sa zboare. Jur ca-mi parea un caras la locul lui, cu toate mintile in cap, dar cred ca m-a pacalit intru-catva si pe mine cu toate ca-l priveam in ochii lui telescopici, drept in suflet, atunci cand deschideam orificiul din capacul de la acvariu pentru a-l hrani.

Decizia asta a lui mi-a comunicat-o intr-o dimineata ca oricare alta, ma privea cumva straniu si bolborosea printre firmiturile de hrana despre hotararea lui de a se integra intr-un univers care, credea el, i se potriveste mai bine. Studiase adanc problema, era preocupat de ideea asta de ceva timp si remarcase cu ochii lui cei telescopici cum ca dintre toti pestii din jur are cele mai lungi aripioare. Niste voaluri lungi, ondulate, catifelate, care erau invidiate de starpiturile argintii si albastre din jur. Parea un print al intunericului, si numai umbra lui cand se poticnea in fata neonului obtura intreg soarele lumii subacvatice. In fond si la urma urmei de ce n-ar putea sa zboare? Ce l-ar impiedica sa se inalte?Nu-i asa?

- Pai bine, i-am spus..lucrurile sunt lasate asa de cand lumea! Nu poti tu sa schimbi mersul lucrurilor, toate-s batute-n cuie, fixate. Ma vezi pe mine incercand sa fac imposibilul?

- Pai nu…nu acum, dar ai incercat mai demult si ai renuntat prea curand.

 Coplesita si rusinata de observatia pe care o facuse si care-mi starnise dorinte demult reprimate am tacut.

- Promite-mi ceva i-am spus: promite-mi ca te mai gandesti..mai reflecteaza, gandeste-te bine la ce renunti, cantareste ceea ce crezi tu ca vei obtine evadand. Si mai lasa-ma si pe mine sa ma obisnuiesc cu ideea. Daca-ti aduci aminte, ai fost cadoul de ziua mea, acum 3 ani, intr-o toamna. O toamna exact ca asta.

- Bine! Faca-ti voia, nu-i greu sa astept..Nimeni nu ma goneste, si nimeni nu ma asteapta, timpul asta il stapanesc si pot sa-l dilat sau sa-l comprim dupa plac. Puterea asta o ai doar atunci cand esti singur.

Uite-asa s-a intamplat ca in toamna aceea, la 3 ani de cand ne cunoscusem, a inceput sa se antreneze zi de zi pentru marea plecare. La fel ca un astronaut care urmeaza un program intens de pregatire si pestele meu facea zilnic exercitii. In primul rand plutea cu burta in sus, vroia sa-si scalde privirile cu cerul. Vroia sa se obisnuiasca si cu inaltimile..pana atunci privise numai in jos, iar apa micsorase toate cele ce se vedeau..Acum dimpotriva: totul i se parea mai mare dincolo, mai maiestuos, mai demn de ambitiile lui. Aia micii déjà se adunau pe la colturi si au inceput sa susoteasca. Cum ca e plin de impresii in cap, si ca o sa se friga rau de tot..fiecare sa-si vada lungul nasului si sa stea la locul lui. Cam atat au apucat sa discute, s-au ascuns inapoi dupa buturuga cand s-au apropiat jandarmii azurii.

Carasul cu vocatie icarica incepuse sa se metamorfozeze..se credea nava spatiala, isi luase si o porecla: JetBlack. La inceput n-a putut sa manance din noua pozitie..mancarea in loc sa se duca in jos, ii iesea pe nas…dupa cateva saptamani de post a reusit sa inghita cu greu o imbucatura si odata cu ea lacrimile de bucurie..acum supravietuirea ii era asigurata. Si cu soarele incepuse sa se obisnuiasca, burta i se facuse aramie. Zi de zi se intindea pe spate fix sub neon, la suprafata apei si facea sedinte la solar. Ce era el negru inainte? Acum arata ca domnisoarele la moda: negru, ars de soare, cu botic tuguiat si privire galesa. Galesa de la emotiile care il compleseau cand se gandea la lunga calatorie ce avea sa intreprinda.

 Uite-asa au trecut saptamanile, lunile… ma obisnuisem cu strania creatura care plutea in deriva intre doua lumi. Sincer,    l-am crezut nebun, am fost si la un psihiatru de pesti sa intreb ce-i de facut. Poate are halucinatii, poate are multipla personalitate. N-ar fi primul caz, s-au mai vazut. Psihiatrul m-a linistit, cum ca sa-l las in apele lui..e doar o fantezie de moment, o sa treaca.

Au trecut 6 luni, déjà ma convinsesem ca specialistul avusese dreptate. Nimic nu se intamplase, iar subiectul nu mai revenise in discutie, dar nici pestele nu se mai putea scufunda. Musculatura se deformase pentru zbor, branhiile se modificasera, iar acum respira diferit, intreg sistemul digestiv isi schimbase orientarea. Pana si sangele circula in sens invers. Nu se mai putea scufunda..asta era..nu stiu daca renuntase complet la visul cu zborul sau doar amana momentul ca sa-mi menajeze sentimentele?

M-am hotarat sa iau atitudine, sa-l redau universului din care venea si sa-l ajut sa se scufunde iar printre ai lui. Am deschis laptopul ..click ..click …search goldfish illness bla bla (in engleza carasii se numesc pestisori de aur…iar indeplinirea dorintelor atrage o doza de responsabilitate). Si citesc, si citesc, cateva ore bune: zeci de siteuri, de specialisti, de opinii. Se pare ca pestele meu era bolnav si nu cu absolut, ci avea gaze! Da! Gaze!

Aia micii au si inceput sa mustaceasca: ti-am zis eu domle’ ca-i plin de impresii? Sa-i scoata odata basinile alea din cap! S-a laudat ca-i mai bun ca noi..si uite..nu e decat un basinos! Un basinos imputit! Si noi care credeam ca….

Era indicat si un tratament acolo, pentru a-l face sa elimine aceste gaze care-l balonasera peste masura. Nu era deloc complicat: in fiecare zi trebuia sa-l hranesc cu un bob de mazare, tratamentul avea sa-si faca efectul si dupa o saptamana cu o paraitura probabil mai puternica decat Big Ben-ul care ar fi schimbat polii magnetici ai pamantului si fusul orar, nu-i mai ramanea decat sa se intoarca pe fundul acvariului, pestisor cu capul plin de vise!

Zis si facut: am luat un bob de mazare si l-am strigat la masa. M-a refuzat, intorcand capul intr-o parte cu un gest dispretuitor. Facea acum greva de cuvinte, dar privirea lui se intristase, si-a dat seama ca nici macar eu nu inteleg. M-am ambitionat si m-am apropiat cu festinul ce-i pregatisem, crunt cal troian!, de gura lui altminteri intredeschisa. A strans din dinti si a facut plictisit cateva miscari din coada inspre celalalt colt al acvariului. Am insistat si eu..am inceput sa-l fugaresc intr-o lupta disperata de a-l convinge ca asa i-as putea reda viata lui de dinainte. Dar daca el nu vroia? Si chiar nu vroia! Ceea ce-i promiteam in fapt era doar o basina imensa..la schimb cu un ideal. NU, el nu vroia sa se intoarca, evoluase , iar eu nu intelegeam asta. Dupa trei zile eu am renuntat sa-l mai hartuiesc si l-am lasat in plata Domnului cum se spune, iar el devenise mut ca un peste.

Peste 2 saptamani l-am gasit mort cand m-am intors de la serviciu…murise sau fusese omorat de aia micii care nu mai puteau accepta un comportament asa de subversiv..nu stiu! Cert e ca privirea lui mare, neagra si blanda era intoarsa spre fereastra si aproape zaream visul lui de a-si lua avant inspre inaltimi de la balconul meu situat la etajul zece.